Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

vineri, 28 august 2015

Cu Moskvich-ul, dincolo de comunism



Moskvich, dragostea mea / titlu internațional: Moskvich, my Love / titlu originar: Moskvich im ser, preferatul juriilor FIPRESCI și Ecumenic la Festivalul Internațional de Film ”Golden Apricot” (Erevan, 12-19 iulie 2015) este o dramă cu accente de comedie care radiografiază empatic și pătrunzător, în același timp, fenomenul nostalgiei după fosta Uniune Sovietică. Este cel mai bun film pe care l-am văzut (de la Good Bye, Lenin! la diferite filme rusești, ca Imperiul dispărut al lui Șahnazarov sau Pionieri-eroi, prezentat în aceeași ediție a ”Caisei de aur”) pe tema nostalgiei după defunctul sistem.

Moskvich, My Love este o coproducție Armenia-Franța-Rusia, semnată de Aram Șahbazian, un regizor și producător din Armenia cu experiență în film de televiziune. Este autorul seriei TV cu subiect patriotic despre Armenia anilor '90 Nu te teme! / Mi Vakhecir (2006), pentru care a semnat și scenariul, și coregizor al comediei Erevan, orașul meu iubit / Taxi Eli Lav A (2009). Cele două coordonate - atenția la realitățile istorico-sociale ale Armeniei de azi, respectiv simțul ritmului și al umorului - s-au reunit fericit în filmul prezentat anul acesta în competițiile Festivalurilor Internațional de Film de la Moscova și ”Caisa de aur”.

Sensibil la detalii și la realitățile țărilor desprinse din fosta URSS, în speță la problematicile complexe ale Caucazului, regizorul se bazează pe un scenariu cu valențe de tragedie, punctat cu momente comice de calitate, și pe un joc actoricesc de primă clasă. Cei doi coscenariști, Levon Minasian, cunoscut pentru scurt-metrajul Le piano (2011), laureat în câteva festivaluri, și Esther Mann, sunt ambii la debutul în lung-metraj.

Regizorul mărturisește că preferă să lucreze cu actori mai puțin cunoscuți, pe care-i consideră mult mai credibili în fața camerei. Asta l-a determinat la un casting exigent, care a meritat efortul. Cei mai mulți actori, inclusiv cuplul protagonist (excelenții Martun Ghevondyan și Hilda Ohan) provin din teatre de provincie ale Armeniei, mulți dintre ei apărând pentru prima dată pe ecrane. Găsirea unui Moskvich real care să facă față pretențiilor scenariului a durat câteva luni. ”Protagonistul” a fost găsit într-un sat din centrul Armeniei. Tot în centrul Armeniei se petrece și acțiunea, într-un sat de pe malul celui mai mare lac al țării, Sevan.

Măiestria regizorală constă în împletirea tramei tragice, construită pe calapodul shakespearian al unui ”Ioan fără de țară”, cu detaliile inadaptării și cantonării tragi-comice într-o viziune anacronică asupra lumii.

Filmul urmărește destinul unui cuplu vârstnic de armeni refugiați din Azerbaidjan în Armenia în urma războiului dintre cele două țări, când au avut loc masive interschimburi de etnici. Crescut și educat într-o țară care nu mai există - U.R.S.S. -, în idealurile așa-zis progresist-internaționaliste ale căreia a crezut, ca mulți alții, și în care și-a investit toate eforturile tinereții, expatriat de un stat - Azerbaidjanul independent, odinioară republică sovietică unională - care, din motive etnice și de război, nu-l mai recunoaște ca cetățean, bătrânul Hamo a fost nevoit să imigreze, împreună cu soția sa Aroos, în Armenia. Aici cuplul suportă marginalizarea localnicilor, a căror situație, și așa pauperă, nu le permite să le ofere ajutorul de care ar avea nevoie, dar și șicanele autorităților locale. Hamo locuiește cu soția sa într-o casă de la marginea satului, pentru care nu are acte. Odinioară agricultor, se ocupă ocazional cu repararea mașinilor și este îndrăgostit de ”gloriosul” Moskvich, o mașină în mare vogă în tinerețea sa, căreia i s-au compus și șlagăre (ne-o amintește unul din inserturile cu muzică de reclamă industrial-propagandistică ale epocii, delicioase prin naivitatea lor solemnă și prin credulitatea pe care o presupuneau din partea audienței). Partidul îi promisese Moskvich-ul, dar nu i l-a mai dat-o niciodată. Hamo hotărăște să și-l cumpere acum. Decizia e la fel de sfidătoare ca un costum de lux pe trupul unui sărăntoc muribund: Hamo și soția sa abia își duc zilele, îi salvează cât de cât puținii bani trimiși ocazional de fiul lor de la Moscova, economii nu au. Mai mult, bătrânețea, starea deprimantă și izolarea în care trăiesc nu le oferă nici un fel de motive pentru călătorii, iar satul în care au eșuat, lipsit de șosele, parcă nici nu e legat de restul lumii. Cu atât mai mare e sfidarea lui Hamo, cu atât mai mari sunt răbdarea și dragostea soției sale, care îi înțelege și suportă capriciul. Cu atât mai mare e și încărcătura tragicomică a filmului. Fascinația față de bătrânul Moskvich e aproape erotică - și e uimitoare măiestria regizorului și a actorului protagonist de a face credibilă și chiar savuroasă în ochii spectatorilor această fixație, greu de înțeles pentru cei care nu au avut experiența ”sistemului”. Hamo va reuși, în cele din urmă, să cumpere râvnita mașină de la un consătean, cu 800 $; nu din economiile lui, ci din banii oferiți de un politician demagog, nimerit în campanie electorală în satul lor - alt prilej regizoral de a reda tristele realități ale ”tranziției” caucaziene. Banii sunt, Hamo exultă de fericire, dar e prea târziu și, printr-un joc al destinului, nu va apuca să se bucure de el. În urma unui prim tur prin sat cu mașina, Hamo accidentează o vecină; bătrâna ajunge cu piciorul rupt la spital și Hamo trebuie să-i plătească spitalizarea. Cei doi bătrâni muncesc din greu să acopere datoria: el confecționează și vinde scaune prin talciocuri, unde prețurile la obiecte vechi sunt afișate în Euro, ea muncește ca femeie de serviciu. Dar cum o lovitură de destin nu vine singură, cei doi află că fiul lor de la Moscova, mândria lor, în care își puneau toată nădejdea, a ajuns la pușcărie. Nu aflăm motivele, le putem doar bănui... Aroos cedează nervos, se îmbolnăvește și în scurt timp moare.

Când vede că a pierdut totul, Hamo, un adevărat caucazian, fiul unui luptător de la Stalingrad (cea mai sângeroasă bătălie a sovieticilor din al Doilea război mondial), își amintește unul din momentele paradigmatice ale vieții sale: dansul de fericire în Piața Roșie, pentru care a fost arestat... Piața Roșie, unde visase apoi s-o ducă o tură cu Moskvich-ul pe fidela sa soție. Într-un fel, așa arată toată viața sa: o sumă de idealuri naive, asumate cu demnitate și trăite sacrificial, pe care nici ”sistemul”, nici confrații săi nu le înțeleg. Iar Martun Ghevondyan creeaă un personaj demn de vibrația, ingenuitatea și măreția lui Anthony Quinn din Zorba grecul.

Un Moskvich sângeriu strălucind, amintind de Cadillac-ul roz al ”visului american” din Arizona Dream, dar și de Trabantul aceluiași Kusturica din Pisica albă, pisica neagră, un Moskvich lângă un bătrân rămas absolut singur, într-un peisaj care nu duce nicăieri. Cadrul final al filmului amintește, prin coloratura emoțională și simbolică, nu doar de cele două memorabile filme kusturiciene, ci și de insula în derivă din celebrul final al Underground-ului aceluiași copil-minune al Jugoslaviei, cu care pelicula lui Șahbazian, deși originală și de sine stătătoare în toate privințele, are multe în comun.

joi, 13 august 2015

”Neobișnuita călătorie a Serafimei”


Un nou lungmetraj de animație pentru întreaga familie, ”Neobișnuita călătorie a Serafimei”, va avea premiera în Rusia pe 27 august, anunță Biroul de informații al Sf. Sinod al B.O.Ruse. Filmul (regia: Serghei Antonov, scenariul: Timofei Veronin, Viktor Strelcenko) povestește aventurile unei fetițe care și-a pierdut părinții la începutul Celui de-al Doilea Război Mondial și, ajungând într-o biserică părăsită, este ajutată de Sfântul Serafim de Sarov să descopere tainele lumii. Filmul nu este o ilustrare a vieții Cuviosului de la Diveevo, dar - susțin realizatorii - reflectă duhul acestuia.
Trailerul filmului poate fi urmarit aici: http://www.kinopoisk.ru/film/893199/video/. 
Alt trailer:



Sursa: http://www.pravmir.ru/polnometrazhnyiy-multfilm-neobyiknovennoe-puteshestvie-serafimyi-vyihodit-v-prokat-27-avgusta/

Noi linkuri de unde poate fi vizionat filmul: https://vimeo.com/144144670?ref=fb-share

https://www.youtube.com/watch?v=A2mOIuBNQy4

sâmbătă, 8 august 2015

Festivalul ”Caisa de Aur” și darurile sale


Festivalul internațional de film ”Golden Apricot” (Erevan, 12-19 iulie 2015) este cel mai important eveniment cinematografic din regiunea Caucazului. În cei doisprezece ani de existență, festivalul a crescut în anvergură, devenind un centru de întâlnire nu numai al cinematografiilor caucaziene și al cineaștilor armeni din diaspora, ci și un nucleu de dialog al piețelor de film din Europa de Est, Orientul Mijlociu și din țările fostului teritoriu sovietic, dar și al altor cinematografii care împărtășesc sisteme comune de valori. 
 
Moștenitoare a unei istorii recente similare sau apropiate, acest cinematografii, deși de sine stătătoare, au o serie de elemente comune în privința perspectivei de abordare a artei filmului, cât și în ceea ce privește valorile fundamentale ale vieții. La o privire mai atentă, regăsim în ele idealuri și tipologii umane comune, care se pare că le-au modelat, de secole, istoria. 
 
Pe lângă competiția internațională de lung-metraj (împărțită în secțiile de documentar și ficțiune), festivalul mai conține o secțiune de scurt-metraj, o competiție națională, intitulată ”Armenian Panorama” și cîteva secțiuni necompetitive. 

Premiul Federației Internaționale a Criticii de Film (FIPRESCI) are, spre deosebire de cele ale secțiunilor competitive, o valoare strict onorifică (nematerială), dar importantă din punct de vedere profesional. Probabil că din acest motiv direcția de programe a festivalului a propus în acest an spre selecție juriului FIPRESCI o serie de filme din secțiuni diferite, cele mai multe aparținând programului din afara concursului "Films Across Borders" (șapte filme), două, Competiției Internationale și un singur film secțiunii "Armenian Panorama". Din acest juriu am făcut parte, alături de istoricul de film Siranush Galstyan, profesor de istoria filmului la Universitatea din Erevan și Stephen Locke, critic de film și selecționer pentru Berlinale. 


Cu toate că cele zece pelicule aparțineau unor secțiuni diferite, toate aveau ceva comun în privința sensibilității și viziunii despre lume, completând împreună un tablou unic, specific duhului ”Caisei de Aur”. Filme dezbătând probleme sociale specifice țărilor din care provin, ca drama israeliană de familie Ben Zaken (r. Efrat Corem) și coproducțiile georgiene Corn Island de George Ovashvili și Line of Credit de Salome Alexi; filme reconsiderând trecutul recent, ca multiproducția armeano-franco-rusă Moskvich, My Love de Aram Shahbazyan, rusescul Pioneer Heroes de Natalya Kudryashova și coproducția turcă Snow Pirates, de Faruk Hacihafizoglu; dar și filme tratând teme eterne, ca prietenia și copilăria (Sivas, de Kaan Mijdeci), lupta pentru maturizare într-o lume patriarhală (40 Days of Silence, al regizoarei Saodat Ismailova), confruntarea dintre satul paradisiac și orașul pierzării (The Move, de Marat Sarulu), ori cea dintre profesor și elev, transformată într-o distrugătoare și periculoasă poveste de dragoste (The Clinch, de Serghei Puskepalis): toate acestea formează un portret cinematografic multinațional colectiv, ale cărui idealuri sunt aspirația către frumusețe, armonie și credința în valorile umane autentice, pe care civilizatia secularizată este pe cale de a le pierde total
 
Cu toate că selecția pe care am fost invitați să o jurizăm a fost limitată, au existat câteva pelicule care ar fi meritat să fie recunoscute de jurii și de un public mai larg. Cele mai atașante pelicule, care au atras voturile tuturor membrilor juriului criticii, dar nu au obținut nici un premiu, sunt Sivas, Snow Pirates and Corn Island. Primele două au acțiunea plasată în provincii din Turcia și explorează universul copilăriei. Primul povestește despre luptele ilegale de câini organizate de țăranii din Anatolia și de prietenia dintre un băiat și un câine salvat de acesta. Cel de-al doilea descrie lupta pentru supraviețuire a unui grup de prieteni, obligați să fure cărbune pentru încălzirea familiilor lor în cea mai grea iarnă din istoria Turciei moderne, în perioada crizei economice a anilor '80. 
 
Tot lupta pentru supraviețuire, de data aceasta, a țăranilor abhazi în timpul războiului georgiano-abhaz, este tema filmului Corn Island. Regizorul filmului, George Ovashvili este multilaureat pentru tulburătoarea sa peliculă despre același război, văzut din perspectiva unui copil, Celălalt mal (The Other Bank), care a putut fi văzut în România și despre care am scris (vezi:”Celălalt mal” sau eroismul copiilor, Ziarul Lumina, 21 iunie 2014). 

Nostalgia după fosta Uniune Sovietică sau, mai exact, lamentarea disperat-tragicomică a cetățenilor unui imperiu care nu mai există, în care fiecare și-a investit energia, pentru a-și cîștiga un loc respectabil în societate, este tema comună a filmelor Pioneers Heroes și Moskvich, My Love. Primul urmărește maturizarea unui grup de prieteni, odinioară pionieri, care nu-și găsesc locul într-o Rusie postcomunistă lipsită de ideal. Cel de-al doilea este laureatul premiului FIPRESCI și al Premiului Juriului Ecumenic al Festivalului, și despre el voi scrie pe larg.

Corespondență de la Erevan